Tot pentru perioada de post sau daca gatim vegan retea de mai jos poate fi o surpriza pentru cei carora le gatiti. Nu va opriti inca din citit caci chiar e un desert. Desi nu e o retea rapida, o public pentru ca e gustoasa si cumva diferita de alte deserturi clasice.
Ingrediente:
- 400 g fasole red kidney (sau orice alta fasole rosie sau neagra)
- 2 linguri suc de portocale
- 1 lingura esenta vanilie (de preferat naturala)
- 100 g cacao
- 1 lingurita praf de copt – exista si organic, din porumb.
- 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1/2 lingurita sare
- 120 ml ulei de cocos ( incalziti usor intr-o tigaie si apoi masurati)
- 5 „oua” vegane (incercati cu seminte de in: macinati 5 linguri de seminte de in si amestecati cu 10 linguri de apa – amestecati periodic pana obtineti o pasta). Daca nu aveti semintele de in folositi apa din conservele de fasole (15 linguri – batute ca pe albus). Daca vi se pare complicat, folositi albusuri de ou, desigur nu va mai fi nici vegan, nici de post, insa va ramane gustos.
- 180 g zahar de cocos (treaba asta cu zaharul de cocos e destul de controversata, dar nu insist acum, daca vreti sa fiti siguri ca preparatul e vegan sau de post folositi zaharul de cocos sau cautati un zahar brut/nerafinat/neprocesat pe care scrie vegan, si asta pentru ca, uneori, in rafinarea/decolorarea zaharului se foloseste cenusa din oase de vaca sau porc)
- optional niste nuca de cocos maruntita pentru decor
Preparare:
- incalziti cuptorul la 180 grade
- puneti intr-un blender fasolea, sucul de portocale, esenta de vanilie si echivalentul unui „ou” vegan. Mixati pana iese o pasta fina
- adaugam apoi uleiul de cocos si zaharul putin cate putin pana obtinem o consistenta pufoasa (uleiul de cocos il facem lichid prin incalzire usoara)
- adaugam si restul „oualelor” vegane, si mixam intermitent
- separat amestecam pudra de cacao, sarea, praful de copt si bicarbonatul de sodiu
- adaugam peste crema de fasole amestecul de cacao si amestecam bine sa fie perfect inglobat
- ungeti o tava de copt prajituri (de exemplu cu ulei de cocos) si adaugati compozitia
- coaceti cam 40 minute (mai verificati totusi dupa 30 minute caci depinde de cuptor) . Verificarea se face ca la orice alta prajitura (metoda scobitorii sau chiar si o frigaruie de metal – nu trebuie sa ramana compozitie lipita pe bat)
- daca s-a copt scoatem/rasturnam prajitura pe o farfurie si ornam cu nuca de cocos maruntita
- lasati cam o ora sa se raceasca
POFTA BUNA!
A, foarte important: nu le spuneti celor care gusta din ce e facuta prajitura, asteptati sa manance si sa aprecieze gustul. Apoi dezvaluiti care este ingredientul principal.